O barca de salvare…

Mi-am pus problema ce-ar putea face fiecare dintre noi pentru a fi mai bine? Cum am putea schimba imaginea pe care ne-am creat-o, mai mult sau mai putin voit, in intreaga Europa? Vad in ultima perioada niste spoturi “glumete” facute de francezi ce incearca (si mi se pare ca reusesc al naibii de bine desi ma doare cand spun acest lucru) sa caracterizeze romanul ca natie: cersetori, rromi cu lanturi uriase atarnand pe burtile goalese, saracie. De ce spun ca reusesc acest lucru? Pai pentru ca europeanul de rand nu are contact cu realitatea din Romania, pentru ca am permis sa se intample prea multe in primul rand la noi in gradina, pornind de la modul cum suntem prostiti in fata de alesii nostrii si pana la faptul ca nu stim deloc sa ne vindem “marfa buna” intelegand prin asta oamenii de cultura si de calitate pe care ii avem, intr-adevar raspanditi prin mai toate colturile lumii, dar asta nu din vina lor… Mai stiu ca ar trebui sa scapam de indiferenta cu care tratam ceea ce se intampla in jurul nostru si sa incepem o campanie serioasa de “romanizare”… Si pentru ca tocmai am ramas impresionat de modul cum nationala noastra a intonat imnul national inainte de meciul cu Franta, mai cred ca ar trebui sa ne trezim la realitate, sa avem mai multa demnitate, mandrie si sa avem taria sa penalizam orice lucru care atenteaza la originea noastra ca natie… Avem nevoie de o barca de salvare…

Intre campionatul European si frumusetile Elvetiei…

Postez aceste ganduri nu pentru ca as fi ramas extraordinar de impresionat de inceputul campionatului european ce a avut loc aseara in Elvetia la Basel, la care sincer ma asteptam la o festivitate de deschidere mai “spectaculoasa”, ci pentru a-mi aduce aminte de peisajele pitoresti pe care am avut ocazia sa le vad anul trecut in tara celor 26 de cantoane.

Mi-as fi cumparat bilete la Euro macar pentru a revedea frumusetea ireala a regiunilor din Alpii Elvetieni parca pictata fidel pana la cel mai mic amanunt de o divinitate. Case pline cu flori si tabloide exterioare , iarba cruda taiata la milimetru, munti semeti de-ti taie respiratia… aer curat. Este tara unde ciclismul este o necesitate, iar respectul fata de natura primeaza. Este parca locul de unde s-a extins civilizatia moderna catre restul Europei, din pacate nu si catre noi.

Pentru cine a avut ocazia sa vada Elvetia, la momentul reintoarcerii in tara, va ramane cu un gust amar cand constientizeaza ca si noi avem frumusetile noastre pitoresti, dar avem prostul obicei sa ne batem joc de ele.

A inceput campionatul European… si mi-as dori ca suporterii ce sunt acolo sa incurajeze echipa noastra nationala sa revina cu aceleasi ganduri pe care le-am expus pe scurt aici… Hai Romania!

Putin dar bun…

Cine a fost in Turcia sau Italia stie ce inseamna o cafea tare: putin dar bun de-ti sare inima din tine. Imi aduc aminte si acum prima mea calatorie in Turcia (la Bursa) unde in prima dimineata am servit cafeaua la o terasa si chelnerul imi aduce o cescuta mica, si aia jumatate, plus un pahar cu apa. In mintea mea de tinerel tembel am crezut ca m-a luat peste picior, insa am tacut sorbind un pic nervos toata cafeaua dintr-o singura rasuflare… In secunda urmatoare imi tremura paharul cu apa in mana incercand disperat sa sterg urmele specifice pe care le lasa in gura facuta punga… De atunci am incetat sa mai judec la prima vedere…

Trecand peste aceasta mica introducere, in scurta pauza pe care v-o propun vizitand aceste pagini imi doresc ca la final sa aveti senzatia ca ati gustat ceva putin dar bun.

Esenta neagra si tare…

Sunt sigur ca multi dintre voi apelati la o cafea atunci cand simtiti nevoia de o pauza indiferent ca sunteti la birou, la scoala, acasa sau iesiti in oras. Dincolo de aceasta esenta ce ne trezeste simturile se regasesc minutele pretioase de ragaz si relaxare, de discutii fara o prea mare importanta de multe ori , de barfa, minute in care incerci sa-ti pui in practica tot ce-ai invatat si tu de la altii sau din propria experienta ca sa faci o noua cucerire incercand sa treci de la o cafea banala in doi la micul dejun de a doua zi dimineata.

Indiferent in ce imprejurari servesti cafeaua, in fata unui jurnal, a unui (unei) coleg(e), a noii voastre cuceriri, a sotului/sotiei sau de ce nu a amantei/amantului, ragazul pe care ti-l ofera pauza in care savurezi aroma neagra dulce-amara iti aduce in mare parte informatii, sperante sau barfe noi…