Varful Negoiu – impresii si febra musculara

Weekendul trecut mi l-am petrecut impreuna cu cei mai buni prieteni in muntii Fagarasi, mai exact pe traseul Balea Lac – Negoiu si retur.

Inca de vineri seara de cand am ajuns acolo am ramas (ne)placut impresionat de numarul exagerat de turisti ce si-au mutat locuintele ( implicit gunoaiele) pe ceea ce o data era un loc salbatic si impresionant prin grandoare si linistea tulburatoare. Si ma refer aici la partea argesana ( de la Piscul Negru pana la tunel) caci in partea cealalta la Balea lucrurile s-au “stabilizat” demult din punctul asta de vedere.

In fine, sambata dimineata ne-am grabit sa scapam de multime si sa ne indreptam spre Negoiu, locul unde credeam noi, sau cel putin asa am ramas cu impresia de acum 4 ani de cand am trecut ultima oara prin Strunga Dracului, ca poti scapa pentru cateva ceasuri de micii sfaraind pe ritmuri de manele ce zdranganeaua in boxele BMW-urilor de la Balea.

Desi am mers pe un vant napraznic, am avut sansa sa fie senin toata ziua iar in momentul in care am ajuns pe Laitel si am revazut Caltun si Negoiu parca ne-a revenit suflul.

Pe langa peisajul superb pe care am avut ocazia sa-l admiram in timp ce ne adunam plamanii dupa ce-am urcat Laitel cu gandul ca acum 4 ani eram viteji si sprinteni, am ramas oarecum pe ganduri cand l-am vazut pe unul tarandu-se pe bombeuri cu adidasi lipie in picioare incercand practic sa nu care cumva sa ne-o ia inainte spre Caltun. M-am gandit ca poate a plecat la munte saracu’ exact cum am facut eu acum vreo 12 ani cand nu am fost destul de convingator cu ai mei cand le-am spus ca mi s-a pus pata sa merg la munte cu prietenii si am sarit din balcon cu ranita in spinare si doar cu ce apucasem sa bag in traista pe intuneric. Eh ce vremuri…

Dupa ce-ti recapeti suflul intinzi pasul pe cararea serpuita ce coboara spre Caltun, un loc care anul acesta si-a recapatat naturaletea si salbaticia in urma unei actiuni importante de strangere a gunoaielor organizata cred de catre liceul Baltazar din Sibiu. Daca cineva are mai multe informatii sa-mi spuna caci eu nu sunt sigur decat de faptul ca cei care au organizat aceasta actiune au dat o palma grea celor ce se considera “oameni ai muntelui” sau “turisti civilizati”. Felicitari!

Asa arata acum Caltun. N-am poze si nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte cum arata in anii precedenti.

De la Caltun la Negoiu se spune ca ar fi undeva la 1h20min insa nu poti sa nu-ti delectezi privirea cu crestele pietroase ce parca zgarie norii in timp ce vantul suiera amenintator coborand de pe creasta si clatinandu-te serios in zilele lui bune, astfel ca s-ar putea sa faci ceva mai mult.

Nu dureaza mult deci pana cand in fata iti apare locul ce te face sa-ti salti privirea din pamant macar in semn de respect: strunga Dracului. Pentru cine stie sa-si tina cumpatul si privirea in sus nu este un loc periculos (cel putin vara), insa exista momente pe parcurs unde trebuie sa ai nervii tari mai ales daca ti se intampla cum ni s-a intamplat noua acum ceva vreme, cand in timp ce urcam, am auzit cum pleaca un bolovan la vale si nu-l vedeam din cauza cetii. Senzatii tari si aproape mortale pentru unii dintre noi la acea vreme cauzate de niste inconstienti ce-si bausera probabil ultimul strop de vodca pe varf.

In rest este un traseu obositor de palpitant considerat de majoritatea celor care au mai umblat drept cel mai dificil din Fagarasi. Acum, daca zic ei…

Si-ncepi si tragi de kilogramele pe care cu daruire si marinimie ti le-ai asezat pe toate zonele “primitoare” in tot restul anului, si-ti duci corpul la limita pana cand in sfarsit ajungi sus acolo unde unii asteapta cuminti sa-ti tragi hoitul deoparte si injura de mama focului ca trebuie s-o ia in jos. Si noi am facut la fel la intoarcere deci stiu senzatia…

Oricum, cu toate obstacolele si momentele de efort sustinut, sa urci pe Negoiu pe la strunga Dracului a devenit deja ceva la moda, dovada fiind faptul ca au fost momente in care trebuia sa asteptam minute intregi pentru ca grupuri de 3-5 persoane sa coboare, lucru care sincer ma inspaimanta. De ce? Vorbim peste 2-3 ani cand va trebui organizata cu siguranta inca o actiune de strangere a gunoaielor si poate atunci copii multora dintre voi vor vrea sa respire aer curat si sa vada natura in toata splendoarea ei in aceste locuri, dar nu vor avea ocazia decat sa priveasca poate la poze…

Ca cam tara ca a mea nu mai are nimenea…mancati-as!

De vreo cativa ani bunicei am tot avut ocazia sa zbor pe afara in interes de serviciu si astfel sa-mi fac o idee despre cum pun ei problema si cum o tratam noi in diverse situatii.

Pe langa faptul ca in abolut toate locurile in care am fost gradul de civilizatie bate la fund si cel mai optimist vis al vreunuia dintre noi in ceea ce priveste schimbarile in bine din acest punct de vedere, mai sunt cateva lucruri care te frapeaza pana te aduce la stadiul de revolta . Majoritatea dintre noi considera Germania un exemplu demn de urmat din mai multe puncte de vedere, insa nu cred ca vreunul din voi si-a imaginat ca nivelul preturilor va fi primul exemplu pe care il vom aplica si la noi.

Totul incepe chiar din aeroport. La Otopeni iti iei un expreso cu vreo 5-6 EURO, pret ce nu-l poti regasi nici in Frankfurt sau Munchen oricat te-ai chinui. Benzina costa la fel, in unele magazine hainele si incaltamintea le poti cumpara la preturi mai mici decat in super jegurile marketurile din Romania si la o calitate superioara. Mancarea ti-o cumperi cam in aceeasi bani, dar trebuie sa cauti mult si bine o musca care sa-si frece piciorusele pe viitorul tau sandwish sau o vanzatoare care iti cantareste carnea cu mainile goalese dupa ce s-a sters satisfacuta de cele 10 minute pe care si le-a petrecut la buda mizera fara a baga in seama robinetul de la chiuveta.

Ca sa stingi o tigare iti trebuie nervi tari. In primul rand pentru ca trebuie sa gasesti loc unde sa ti-o aprinzi si apoi, pentru ca putinul bun simt care ti-a mai ramas in urma educatiei pe care ai primit-o in cei 7 ani de acasa, nealterat de toate jegurile subnutrite civic si lipsite de cea mai mica farama de constiinta din tara asta de kkt, te indeamna sa-ti indesi chistiocul in pachetul de tigari neavand nici o alta alternativa. Scuipat pe jos? Ar fi ultimul lucru pe care il mai faci in acea comunitate… apoi pleci de rusine.

Vorbesc de nemti aici pentru ca ultima oara am avut placerea sa fiu pe plaiurile lor, insa nici francezii, italienii sau chiar polonezii nu sunt departe in ceea ce priveste gradul de civilizatie.

Si cand te intorci acasa, in tara asta mare si frumoasa ( pe interior) si vezi cai liberi lasati de “indienii” nostrii pe strazile pe unde ar trebui sa te simti in siguranta cand conduci, handicapati mintali aruncand cutia de bere pe geamul de la masina ca-i scade burta aia de manelar daca o pune intr-o punga si o arunca apoi la gunoi, de cocalari ce-si sufla mucii pe strada caci la ei nu s-a inventat nici macar hartia (as fi spus batista poate asa mai deschideau si ei un dictionar, dar apoi m-am gandit ca-i bag in ceata: ce dracu’ e ala dictionar?), de puradei goalesi ce-si fac nevoile in mijlocul drumului, iti pui intrebarea: bai, dar noi ca natie, chiar suntem asa de idioti? Sau ne complacem in situatia de fata si stam cu mainile in san ca poate, poate “vine astia din UE, ne da funduri, ahm pardon, fonduri la toti si ne cilivizeaza… mancati-as”.

In urma pasilor pierduti…

Am avut o varsta cand eram mai linistit, mai liber si fara griji. A fost o perioada in care stiam sa rad si sa ma bucur de orice lucru simplu, de viata si de natura.

Zi de zi mergeam la scoala cu handramaua de ghiozdan in spate, 5 lei in buzunar pentru doua cornuri cu gem si o punga de pufuleti, si cu tenesii pregatiti sa traga inca o runda de fotbal in curtea scolii in timpul orei de mate sau seara inainte de a merge spre casa.

Iarna era prapad… alergam fetele prin curtea scolii sa le frec cu zapada, stateam seara pana la 11-12 sa ma dau cu sania pe derdelusul de vis-a-vis pana veneu ai mei de la schimbul 2, asteptam gura casca pe geam sa vina Mos Gerila cu cadouri si savuram cu placere glumele din seara de Revelion.

Vara, pe zapuseala, ma balaceam in garla de la tara, stateam in fan si mancam mere sau mergeam seara la furat de pepeni.

Cand frunzele incepeau sa ingalbeneasca in stejarii de la poarta bunicilor, ajutam la stransul recoltei, la facutul vinului si al tuicii si la pregatirile de iarna. Ma delectam cu parfumul gutuilor si ma lingeam pe degetele pline de mierea lui bunicu’. Apoi venea iar timpul sa ma duc la scoala.

Timpul s-a scurs, a venit vremea sa urmez un liceu. Prima saptamana din viata mea de licean am spart cu mingea de baschet un geam de 2 pe 3… metri. Prin a zecea am luat primul doi din viata la “Structura Materialelor”… uitasem la ce pagina e subiectul si m-am pierdut printre fituici. Intr-a unspea m-am dus cu jalba in protap la directoare impreuna cu alti doi colegi, cum ca am vrea sa organizam balul. “Ma, tu nu esti ala de mi-ai spart un geam acum doi ani si nici acum nu l-ai platit? A venit tactu’ sa discute cu mine? Iesiti afara!”.

Apoi am ajuns la terminarea liceului. Planuri sa mergem la munte cu totii, sa ne organizam, cand, la final, am ramas eu cu inca doi amici. Am ajuns pe la Busteni, ne-am suit la Caraiman si am vrut sa mergem spre cruce. numai ca am deviat “putin” de la traseu si am ajuns prin curtea releului. Doar 3 secunde a durat pana am auzit in spatele nostru: ” STAI CA TRAG!!!” Cand am prezentat buletinul puteai jura ca am baut toata noaptea… imi tremurau toate incheieturile. A trecut si asta…

In primul an de facultate eram impreuna cu vreo 4 prieteni intr-o vineri prin discoteca si tocmai ce zice unu’: ” Ba, hai sa plecam miercuri pe munte”. A doua zi m-am dus la taica-miu si-i zic: “Ai niste bani sa-mi iau si eu o pereche de blugi?” Mi-a dat omu’, desi nu stateam prea roz. Ei, si cine era luni la prima ora in en-gros sa luam mancare pentru munte? A venit ziua de marti seara in care imi propusesem sa le spun alor mei ca plec la munte. N-am avut cu cine sa ma inteleg… asa ca mi-am facut bagajul pe la 2 noaptea si dis de dimineata mi-am luat rucsacul la spinare si am sarit pe geamul de la balcon ( stateam la parter). Prima mea experienta pe munte…si prima oara cand era sa “dau coltu’ “

Au urmat inca 5 ani de mers pe munte, joburi temporare pentru a face rost de bani sa-mi iau primul PC, petreceri pana a doua zi dimineata cand trebuia sa mergem la laboratorul de electronica inca mahmuri, “servite” pe la unele examene si emotii la despartirea finala de colegii din facultate…

End line… “enter” si de la capat…

S-au scurs vreo 7 ani de atunci ( sapte ?!?!) … mi-e dor de murele ce le adunam de pe marginea drumului, de mirosul rosiilor coapte din gradina bunica-mii, de serile in care lipseam de acasa si-mi faceam veacul pe nu stiu unde, de mirosul de fan, de nopti albe… de viata.

Ma doare spatele… imbatranesc…

Angajam : taximetrist in Noua Zeelanda…

Zi de zi trag ca un bou sa-mi fac treaba la locul de munca, intr-o caldura insuportabila si intr-un ritm de parca ma pregatesc de interventii la 911 si asta pentru ca la final de luna o parte destul de importanta sa se reverse in fondul de pensii (nu mai vorbesc de ala de sanatate pe care il dau degeaba). In fine, cred ca toti stiti cam care e treaba cu fondul de pensii de vreme ce tara asta e o tara plina de pensionari sustinuti din salariile celor asemeni mie ce-si dau sufletul la birou doar ca “sa fie bine”. N-am nimic cu saracii oameni si veti intelege imediat de fapt unde vreau sa ajung cu fondul de pensii.

Duminica, in timp ce ma uitam la finala, se strange la scara un grup de tzinci de 15-16 ani ( vreo 4 insi si o fetishcana) toti cu gura mare ( ca deh era doar ora 11, pe cine dreaq sa deranjeze la ora aia) si incep o discutie “elevata” si plina de subiecte specifice varstei. Fi-mea dormea, deci neputand da volumul mai tare la TV si nici sa inchid geamul (ca lasineam de caldura) am fost nevoit sa ascult ce debitau astia. Pe scurt, tot ce am putut sa aud in jumatate de ora cat au aberat, a fost ce “bataie o sa manance o oarecare Raluca” de la un muschiulet de 50 Kg care cred ca iese afara numai cand nu se anunta vreme rea la meteo ca altfel risca sa fie luat pe sus. S-au facut pariuri cum ar fi ca “Mirela o bate pe Raluca” si invers si s-au prestabilit detaliile bataii sora cu moartea promisa de biscuitele asta de om care era si cel mai galagios.

Cu ocazia asta mi-am pus a nu stiu cata oara intrebarea: oare ce o sa se intample cu perioada cand si eu la vremea mea voi primi pensie de la altii? Partea cu pensie privata ramane pe moment un fel de “peste 50 de ani” vom fi cum sunt “ei” astazi…adica cine stie daca o mai apuc. Si atunci? Ce ramane de facut?

Apropo, unde ziceati ca e soare si au nevoie de taximetristi: Noua Zeelanda parca?

De ce in viata e important sa ai de unde alege?

Pentru cine a lecturat “Tata bogat, tata sarac” macar din curiozitatea pe care nu si-au manifestat-o in etapa adolescentei vis-a-vis de educatia financiara, si asta nu din cauza bietului elev sarguincios cu cosuri pe fata, ci in mare parte datorita eduatiei pe care a primit-o de la parinti, intelege in aceste momente ca sunt lucruri ce trebuiesc (trebuiau) deprinse in paralel cu lectiile pe care plictisiti, nervosi sau incapabili profesorii le predau la scoala.
De ceva vreme, mai exact de cand am inceput sa ne dam seama ca o hartie pe care scrie “inginer diplomat”, “economist”, “filolog” sau “scula pe bascula” valoareaza poate mai putin decat un bon de masa din moment ce capul nu reuseste sa sustina ceea ce e scris pe diploma buna de pus in rama din beciul blocului, realizam in sfarsit ca este important sa stii sa-ti faci un business plan daca vrei sa reusesti sau sa creezi un proiect in cazul in care stai cu fundul pe un scaun cald si confortabil de politician si-ti pui intrebarea ( asta daca te singhisesti) cam cum ai putea obtine fonduri europene sa mai pui si tu un bec pe strada sau sa astupi o groapa ( aia care ti-a iesit in cale aseara cand te duceai la vila ta aflata in constructie) sau chiar sa-ti finantezi mica ta afacere din aceste fonduri (sic).
Oare cati dintre noi nu am auzit inca de la frageda varsta ” pune mana pe carte si invata daca vrei sa devii cineva in viata” ? Problema a fost si ramane in continuare ca la scoala nu se invata despre cum sa faci bani. Pe langa integralele de ordin 3, pe care si le mai aduce aminte “lulu”, ce inveti tine de cultura generala si te formeaza ca om, insa nu te invata si “cum sa fii om.”
Cati dintre voi ati invatat de pe bancile scolii cum sa te descurci cand ai probleme financiare si cum sa reusesti mai departe pe acest plan?
Nu sustin aici ca scoala nu isi are rostul sau in educatia unui individ, ci vreau doar sa subliniez, ca din pacate nu s-au gasit inca solutii prin care sa deprinzi o educatie sanatoasa si din punct de vedere financiar. De aceea este foarte important ca in viata sa ai de unde alege, practic sa fii in postura de a-ti fi expuse doua viziuni total diferite despre viata din care tu sa poti alege numai ce este mai bun. Cei ce au aceasta posibilitate sunt cu siguranta niste oameni de succes pe plan financiar cel putin.