Grecia: o a doua Romanie pe timp de vara

Anul asta ne-am petrecut vacanta in ceea ce mi s-a parut a fi destinatia favorita a romanilor pe perioada verii.

Plecati in toiul noptii, am ajuns cam pe la 4.00AM in Bulgaria. Intuneric, gropi, limite de viteza de 60, apoi 50 si imediat de 40 Km/h in doar 100m pe portiuni unde nu era nici picior de om sau vreo caramida care sa semene cu vreo cladire sau ceva asemanator. Aproape peste tot dadeai nas in nas cu 5 sau 10 (dupa cum le spune “militienilor” bulgari) ce stau cu ochii pe tine si spera sa te prinda ca ai depasit cu 1Km/h limita legala ca sa te taxeze.

Traversand Bulgaria de la nord la sud m-am simtit pe alocuri ca in Romania anilor 90. Sate goale cu ceva carute amarate trase de niste magari p’ici pe colo, case darapanate, dughene de fier, blocuri infecte si oameni descumpaniti. Pana sa ajung aici am tot auzit ca bulgarii ar fi peste noi ca si civilizatie si dezvoltare… vise taica. Mai au mult de tras in urma noastra, asa cum si noi mai avem mult de tras in spatele Ungariei, Poloniei sau Slovaciei.

Dupa aproape 10 ore de mers in continuu am ajuns in sfarsit la granita cu Grecia. Imediat ce intri in Helas parca si soarele straluceste altfel.

Salonic a fost prima destinatie helena. Al doilea oras ca marime din Grecia, un adevarat muzeu cu monumente bizantine in aer liber, cunoscut si sub numele de Thessaloniki sau Săruna dupa graiul meglenoromân, Salonic este un oras superb cu o viata de noapte extraordinara, animata si plina de culoare si veselie. Singurul lucru care ar putea sa-ti mai reduca zambetul larg ar fi poate preturile destul de piperate din restaurante, in rest orasul din Golful Thermaikos are o istorie impresionanta in spate ce-ti poate rapi pana la cateva zile pentru a vizita locurile cele mai interesante.

Chiar daca nu-ti faci o rezervare in prealabil, poti gasi cu usurinta un locsor in oricare de pe plajele malului estic astfel ca este preferabil sa mergi pana acolo si sa-ti cauti o camera care sa fie pe placul tau din toate punctele de vedere.

Destinatia noastra a fost Paralia Skotina, o plaja salbatica in comparatie cu ale noastre ( bine, aici facem exceptie de Vama Veche), cu apa cristal si nisip fierbinte si curat, oameni ospitalieri, fara mirosuri “adiacente” cum se regasesc prin partile noastre si fara.. politisti. Invatati cu “obiceiurile” de pe la noi in prima zi am stat cu ochii “sarma” sa nu care cumva vreun cetatean “amabil” din fire sa incerce sa “curete” patura de tot ce aveam pe ea. Nu mica mi-a fost mirarea cand vedeam grecii ce veneau pe plaja, isi lasau absolut totul pe mal si hop in apa fara a se stresa cumva ca ar putea ramane doar cu ce mai aveau pe ei.

Paralia Skotina ziua.

Paralia Skotina noaptea.

Pe aici, ca de fapt cam prin toate partile Greciei din cate am inteles, preturile la mancare imi aduceau aminte de mult iubita noastra statiune Mamaia. In afara de salate, nu gaseai nici un fel de mancare sub 6 EURO, astfel ca ajungeai ca la fiecare masa sa lasi un 25 – 30 EURO pentru doua persoane. Poate doar gradul de ospitalitate facea un pic diferenta in favoarea grecilor.

Din Paralia Skotina iti poti stabili lejer niste destinatii turistice cel putin interesante: muntele Olymp, Castelul Platamona, situl arheologic Dion, manastirea Dionisiou si nu in ultimul rand Atena.

Pentru a merge sa vizitezi destinatiile turistice din Atena trebuie sa-ti rezervi o zi intreaga. Distanta de aprox 400 Km o parcurgi in 3-3.5 ore fara a fi intrebat de nimeni de ce rulezi cu 160 Km/h – 170 Km/h. Trebuie doar sa fii atent sa nu provoci vreun accident, in rest echipajele de politie nu te baga in seama.

Orasul in sine nu mi-a placut: circulatie haotica (in Bucuresti se circula civilizat pe langa ce am vazut in Atena), mizerie, caldura insuportabila, stradute ce-ti dau senzatia ca te sufoci si motociclisti ce n-au toate “tiglele pe casa”. Insa nu pentru asta mergi in Atena, ci pentru orasul de pe stanca, locul care a influentat numeroase evenimente politice si sociale, de unde s-a raspandit civilizatia moderna in restul Europei: Acropole.

Parthenon, Erechtheion si Propylaea: locul unde ti se taie rasuflarea din doua motive – istoria pe care o poarta in spate si canicula.

Mai multe foto aici.

Ajuns la Acropole privesti fiecare pas ce-l faci cu gandul la primul templu construit de Erechtheus, la Peisistratus cel care a inceput sa transforme fortareata intr-un sanctuar prin construirea magnificelor ziduri, la cele 2012 talente ce au construit Propylaea in 437 i.H. o adevarata minune arhitecturala ce rivalizeaza cu Parthenon. Trecand printre columnele Dorice ale Propylaea iti fuge privire la una din cele mai magnifice ruine din lume la ora actuala: Parthenon. Desi o intreaga colectie a fost carata in Anglia de lordul Elgin (locul unde se regaseste si astazi), ramasitele templului Virginei Athena incanta in continuare miile de vizitatori, marea lor majoritate veniti din SUA sau Japonia.

Daca stai si pui cap la cap toate lucrurile pe care le poti avea, le poti face si le poti vizita iti dai seama ca a alege sa-ti petreci vacanta in Grecia este in cele din urma o varianta preferabila din toate punctele de vedere celor de pe plajele mioritice. Cazarea te costa mai putin decat in Romania si gasesti fara probleme o camera chiar la fata locului, locuri de vizitat sunt cu duiumul (timp sa ai), plajele sunt curate si fara PET-uri sau cutii de bere aruncate aiurea, fara coji de seminte zburand pe plaja parca din toate gurile deodata, fara mirosuri venite pasamite de la algele de la malul marii si fara viteji ce se dau cu ski-jetul pe la capul tau in timp ce-ti balacesti copilul.

Nici la intoarcere lucrurile nu au stat altfel. Pe alocuri din 10 masini cel putin 5 erau de RO. O adevarata migratie pe 4 roti spre locul unde turismul este principalul mijloc de trai, unde cu aceeasi bani pe care i-ai cheltui la Mamaia iti poti face o vacanta de vis.

Varful Negoiu – impresii si febra musculara

Weekendul trecut mi l-am petrecut impreuna cu cei mai buni prieteni in muntii Fagarasi, mai exact pe traseul Balea Lac – Negoiu si retur.

Inca de vineri seara de cand am ajuns acolo am ramas (ne)placut impresionat de numarul exagerat de turisti ce si-au mutat locuintele ( implicit gunoaiele) pe ceea ce o data era un loc salbatic si impresionant prin grandoare si linistea tulburatoare. Si ma refer aici la partea argesana ( de la Piscul Negru pana la tunel) caci in partea cealalta la Balea lucrurile s-au “stabilizat” demult din punctul asta de vedere.

In fine, sambata dimineata ne-am grabit sa scapam de multime si sa ne indreptam spre Negoiu, locul unde credeam noi, sau cel putin asa am ramas cu impresia de acum 4 ani de cand am trecut ultima oara prin Strunga Dracului, ca poti scapa pentru cateva ceasuri de micii sfaraind pe ritmuri de manele ce zdranganeaua in boxele BMW-urilor de la Balea.

Desi am mers pe un vant napraznic, am avut sansa sa fie senin toata ziua iar in momentul in care am ajuns pe Laitel si am revazut Caltun si Negoiu parca ne-a revenit suflul.

Pe langa peisajul superb pe care am avut ocazia sa-l admiram in timp ce ne adunam plamanii dupa ce-am urcat Laitel cu gandul ca acum 4 ani eram viteji si sprinteni, am ramas oarecum pe ganduri cand l-am vazut pe unul tarandu-se pe bombeuri cu adidasi lipie in picioare incercand practic sa nu care cumva sa ne-o ia inainte spre Caltun. M-am gandit ca poate a plecat la munte saracu’ exact cum am facut eu acum vreo 12 ani cand nu am fost destul de convingator cu ai mei cand le-am spus ca mi s-a pus pata sa merg la munte cu prietenii si am sarit din balcon cu ranita in spinare si doar cu ce apucasem sa bag in traista pe intuneric. Eh ce vremuri…

Dupa ce-ti recapeti suflul intinzi pasul pe cararea serpuita ce coboara spre Caltun, un loc care anul acesta si-a recapatat naturaletea si salbaticia in urma unei actiuni importante de strangere a gunoaielor organizata cred de catre liceul Baltazar din Sibiu. Daca cineva are mai multe informatii sa-mi spuna caci eu nu sunt sigur decat de faptul ca cei care au organizat aceasta actiune au dat o palma grea celor ce se considera “oameni ai muntelui” sau “turisti civilizati”. Felicitari!

Asa arata acum Caltun. N-am poze si nici nu vreau sa-mi mai aduc aminte cum arata in anii precedenti.

De la Caltun la Negoiu se spune ca ar fi undeva la 1h20min insa nu poti sa nu-ti delectezi privirea cu crestele pietroase ce parca zgarie norii in timp ce vantul suiera amenintator coborand de pe creasta si clatinandu-te serios in zilele lui bune, astfel ca s-ar putea sa faci ceva mai mult.

Nu dureaza mult deci pana cand in fata iti apare locul ce te face sa-ti salti privirea din pamant macar in semn de respect: strunga Dracului. Pentru cine stie sa-si tina cumpatul si privirea in sus nu este un loc periculos (cel putin vara), insa exista momente pe parcurs unde trebuie sa ai nervii tari mai ales daca ti se intampla cum ni s-a intamplat noua acum ceva vreme, cand in timp ce urcam, am auzit cum pleaca un bolovan la vale si nu-l vedeam din cauza cetii. Senzatii tari si aproape mortale pentru unii dintre noi la acea vreme cauzate de niste inconstienti ce-si bausera probabil ultimul strop de vodca pe varf.

In rest este un traseu obositor de palpitant considerat de majoritatea celor care au mai umblat drept cel mai dificil din Fagarasi. Acum, daca zic ei…

Si-ncepi si tragi de kilogramele pe care cu daruire si marinimie ti le-ai asezat pe toate zonele “primitoare” in tot restul anului, si-ti duci corpul la limita pana cand in sfarsit ajungi sus acolo unde unii asteapta cuminti sa-ti tragi hoitul deoparte si injura de mama focului ca trebuie s-o ia in jos. Si noi am facut la fel la intoarcere deci stiu senzatia…

Oricum, cu toate obstacolele si momentele de efort sustinut, sa urci pe Negoiu pe la strunga Dracului a devenit deja ceva la moda, dovada fiind faptul ca au fost momente in care trebuia sa asteptam minute intregi pentru ca grupuri de 3-5 persoane sa coboare, lucru care sincer ma inspaimanta. De ce? Vorbim peste 2-3 ani cand va trebui organizata cu siguranta inca o actiune de strangere a gunoaielor si poate atunci copii multora dintre voi vor vrea sa respire aer curat si sa vada natura in toata splendoarea ei in aceste locuri, dar nu vor avea ocazia decat sa priveasca poate la poze…

Ca cam tara ca a mea nu mai are nimenea…mancati-as!

De vreo cativa ani bunicei am tot avut ocazia sa zbor pe afara in interes de serviciu si astfel sa-mi fac o idee despre cum pun ei problema si cum o tratam noi in diverse situatii.

Pe langa faptul ca in abolut toate locurile in care am fost gradul de civilizatie bate la fund si cel mai optimist vis al vreunuia dintre noi in ceea ce priveste schimbarile in bine din acest punct de vedere, mai sunt cateva lucruri care te frapeaza pana te aduce la stadiul de revolta . Majoritatea dintre noi considera Germania un exemplu demn de urmat din mai multe puncte de vedere, insa nu cred ca vreunul din voi si-a imaginat ca nivelul preturilor va fi primul exemplu pe care il vom aplica si la noi.

Totul incepe chiar din aeroport. La Otopeni iti iei un expreso cu vreo 5-6 EURO, pret ce nu-l poti regasi nici in Frankfurt sau Munchen oricat te-ai chinui. Benzina costa la fel, in unele magazine hainele si incaltamintea le poti cumpara la preturi mai mici decat in super jegurile marketurile din Romania si la o calitate superioara. Mancarea ti-o cumperi cam in aceeasi bani, dar trebuie sa cauti mult si bine o musca care sa-si frece piciorusele pe viitorul tau sandwish sau o vanzatoare care iti cantareste carnea cu mainile goalese dupa ce s-a sters satisfacuta de cele 10 minute pe care si le-a petrecut la buda mizera fara a baga in seama robinetul de la chiuveta.

Ca sa stingi o tigare iti trebuie nervi tari. In primul rand pentru ca trebuie sa gasesti loc unde sa ti-o aprinzi si apoi, pentru ca putinul bun simt care ti-a mai ramas in urma educatiei pe care ai primit-o in cei 7 ani de acasa, nealterat de toate jegurile subnutrite civic si lipsite de cea mai mica farama de constiinta din tara asta de kkt, te indeamna sa-ti indesi chistiocul in pachetul de tigari neavand nici o alta alternativa. Scuipat pe jos? Ar fi ultimul lucru pe care il mai faci in acea comunitate… apoi pleci de rusine.

Vorbesc de nemti aici pentru ca ultima oara am avut placerea sa fiu pe plaiurile lor, insa nici francezii, italienii sau chiar polonezii nu sunt departe in ceea ce priveste gradul de civilizatie.

Si cand te intorci acasa, in tara asta mare si frumoasa ( pe interior) si vezi cai liberi lasati de “indienii” nostrii pe strazile pe unde ar trebui sa te simti in siguranta cand conduci, handicapati mintali aruncand cutia de bere pe geamul de la masina ca-i scade burta aia de manelar daca o pune intr-o punga si o arunca apoi la gunoi, de cocalari ce-si sufla mucii pe strada caci la ei nu s-a inventat nici macar hartia (as fi spus batista poate asa mai deschideau si ei un dictionar, dar apoi m-am gandit ca-i bag in ceata: ce dracu’ e ala dictionar?), de puradei goalesi ce-si fac nevoile in mijlocul drumului, iti pui intrebarea: bai, dar noi ca natie, chiar suntem asa de idioti? Sau ne complacem in situatia de fata si stam cu mainile in san ca poate, poate “vine astia din UE, ne da funduri, ahm pardon, fonduri la toti si ne cilivizeaza… mancati-as”.

Inapoi la origini…

Sambata…ahhh in sfarsit liniste, relaxare, caldura…bereeeee. Pana te ridici din pat, iti faci deja planul cam pe unde sa tai frunze la caini, sa iei o gura de aer plina cu bere eventual si, de ce nu, poate inspiri cultura daca aceasta emana de undeva prin orasul tau, sau daca esti interesat in cele din urma.

Planurile fiind facute astfel inca de dimineata, iti faci siesta obisnuita (bine, nu pentru toti e obisnuita am vazut), iti savurezi cafeaua, mai tragi cu un ochi pe net si cu celalalt la ” MTV bikini weekend” si dupa ce iti termini treburile casei, iti pui fundul in masina si pleci la aer curat, plimbare, liniste… apoi mai vezi tu.

Intocmai s-a intamplat si astazi… Toate bune si frumoase pana in momentul in care am ajuns in cel mai renumit parc din Pitesti ( Trivale) unde deobicei lumea cauta umbra, aer curat si liniste. Abia ce am intrat in parc si un sunet strident si necrutator de zgomote manelare (caci n-as numi asa ceva in veci vecilor “muzica”) ce provenea de la ghereta, mi-a zburlit parul in cap si timpanele in urechi. Sincer nu am mai trait o astfel de experienta in acest loc… Deobicei aici stateai si tu ca omu’ cu prietena ( amanta, sotia) , mai o mangaiere, soapte, chestii … nu tagadam, tagadadam, tagadam, tagadadam…

Am fost surpins, cei drept, pentru ca in ultima perioada, putinii oameni mai “dezghetati” din orasul asta, si-au creat probabil impresia ca si mine de altfel ca lucrurile se indreapta incet, incet spre normal, spre civilizatie… Mi-am creat o falsa impresie si raman in continuare cu un gust amar.

Mi-as fi dorit ca, cel pe care pitestenii l-au reales sa le fie primar in continuare, sa inteleaga totusi ca modernizarea Pitestiului nu inseamna in nici un caz manelizarea acestui oras, per ansamblu frumos insa lipsit totusi de stralucire. Consider ca este direct responsabil de ceea ce am vazut astazi si asta datorita faptului ca parcul Trivale este un loc public, iar perturbarea linistii publice trebuie taxata lucru care nu s-a intamplat de vreme ce acesti “artisti” desavarsiti ai culturii muzicale romanesti si-au continuat recitalul cel putin pana cand am reusit sa scap nevatamat psihic din parc.

Mi s-a luat de toti “adevaratii” cu geaca de motor si pantofi cu ciucurasi, cu camasa de matase si adidasi asortati, cu mucii suflati in plina strada si lanturi uriase poleite in aur atarnand de gatul jegos… Romania e prea mica pentru voi, asa ca mergeti inapoi de unde ati venit: la origini.

Manastirea dintr-un lemn de la Francesti

Ieri, impreuna cu niste prieteni, impinsi parca de dorinta de nou, evadare si, de ce nu, revedere a unor locuri demult uitate in cotloanele mintii noastre, ne-am adunatara cu totii spre a porni spre o destinatie dinainte stabilita: Govora (Valcea). Trecand repede peste emotiile create de acesti schumacheri ai cimitirelor drumurilor noastre ce-si insusesc de fiecare data fiecare particica de drum fara nici cea mai mica importanta a sensului de mers, ajungem in fine la Baile Govora. Un loc superb de altfel privit din departare, dar deplorant atunci cand intorci capul spre cladirile fara suflete ce stau sa-si sfarme “batranetile” sub povara zecilor de ani trecuti. Abia in momentul in care privirea imi coboara peste vechea statiune in care mi-am petrecut cativa ani din copilarie imi dau seama ca timpul a trecut parca mult prea repede peste aceste locuri lasand “rani” adanci.

Plecam mai departe spre Horezu…insa pe drum, un semn ne calauzeste spre locul cel mai placut si minunat pe care l-am putut vizita in aceasta zi: Manastirea dintr-un lemn de la Francesti. Un loc cu o liniste si o frumusete tulburatoare ce te indeamna sa meditezi. La ce? Depinde de cat de departe te poate purta mintea-ti si asa obosita de grijile cotidiene. Depinde de limitele fiecaruia…

Odata intrat in bisericuta, istoria se revarsa peste tine si-ti trezeste dorinta de a afla cat mai multe despre aceste locuri. Icoane vechi pictate pe lemn impanzesc micul lacas si dezvaluie bogatia simplitatii oamenilor ce s-au perindat pe aici de-a lungul timpului.

Cuvinte n-am mai multe, insa daca manastirea dintr-un lemn este in drumul vostru nu ezitati sa va desfatati cu cateva momente de liniste si aer curat.