Arhiva categoriei 'Ma dau cu barca'

05
Iul
08

In urma pasilor pierduti…

Am avut o varsta cand eram mai linistit, mai liber si fara griji. A fost o perioada in care stiam sa rad si sa ma bucur de orice lucru simplu, de viata si de natura.

Zi de zi mergeam la scoala cu handramaua de ghiozdan in spate, 5 lei in buzunar pentru doua cornuri cu gem si o punga de pufuleti, si cu tenesii pregatiti sa traga inca o runda de fotbal in curtea scolii in timpul orei de mate sau seara inainte de a merge spre casa.

Iarna era prapad… alergam fetele prin curtea scolii sa le frec cu zapada, stateam seara pana la 11-12 sa ma dau cu sania pe derdelusul de vis-a-vis pana veneu ai mei de la schimbul 2, asteptam gura casca pe geam sa vina Mos Gerila cu cadouri si savuram cu placere glumele din seara de Revelion.

Vara, pe zapuseala, ma balaceam in garla de la tara, stateam in fan si mancam mere sau mergeam seara la furat de pepeni.

Cand frunzele incepeau sa ingalbeneasca in stejarii de la poarta bunicilor, ajutam la stransul recoltei, la facutul vinului si al tuicii si la pregatirile de iarna. Ma delectam cu parfumul gutuilor si ma lingeam pe degetele pline de mierea lui bunicu’. Apoi venea iar timpul sa ma duc la scoala.

Timpul s-a scurs, a venit vremea sa urmez un liceu. Prima saptamana din viata mea de licean am spart cu mingea de baschet un geam de 2 pe 3… metri. Prin a zecea am luat primul doi din viata la “Structura Materialelor”… uitasem la ce pagina e subiectul si m-am pierdut printre fituici. Intr-a unspea m-am dus cu jalba in protap la directoare impreuna cu alti doi colegi, cum ca am vrea sa organizam balul. “Ma, tu nu esti ala de mi-ai spart un geam acum doi ani si nici acum nu l-ai platit? A venit tactu’ sa discute cu mine? Iesiti afara!”.

Apoi am ajuns la terminarea liceului. Planuri sa mergem la munte cu totii, sa ne organizam, cand, la final, am ramas eu cu inca doi amici. Am ajuns pe la Busteni, ne-am suit la Caraiman si am vrut sa mergem spre cruce. numai ca am deviat “putin” de la traseu si am ajuns prin curtea releului. Doar 3 secunde a durat pana am auzit in spatele nostru: ” STAI CA TRAG!!!” Cand am prezentat buletinul puteai jura ca am baut toata noaptea… imi tremurau toate incheieturile. A trecut si asta…

In primul an de facultate eram impreuna cu vreo 4 prieteni intr-o vineri prin discoteca si tocmai ce zice unu’: ” Ba, hai sa plecam miercuri pe munte”. A doua zi m-am dus la taica-miu si-i zic: “Ai niste bani sa-mi iau si eu o pereche de blugi?” Mi-a dat omu’, desi nu stateam prea roz. Ei, si cine era luni la prima ora in en-gros sa luam mancare pentru munte? A venit ziua de marti seara in care imi propusesem sa le spun alor mei ca plec la munte. N-am avut cu cine sa ma inteleg… asa ca mi-am facut bagajul pe la 2 noaptea si dis de dimineata mi-am luat rucsacul la spinare si am sarit pe geamul de la balcon ( stateam la parter). Prima mea experienta pe munte…si prima oara cand era sa “dau coltu’ “

Au urmat inca 5 ani de mers pe munte, joburi temporare pentru a face rost de bani sa-mi iau primul PC, petreceri pana a doua zi dimineata cand trebuia sa mergem la laboratorul de electronica inca mahmuri, “servite” pe la unele examene si emotii la despartirea finala de colegii din facultate…

End line… “enter” si de la capat…

S-au scurs vreo 7 ani de atunci ( sapte ?!?!) … mi-e dor de murele ce le adunam de pe marginea drumului, de mirosul rosiilor coapte din gradina bunica-mii, de serile in care lipseam de acasa si-mi faceam veacul pe nu stiu unde, de mirosul de fan, de nopti albe… de viata.

Ma doare spatele… imbatranesc…

14
Iun
08

A lu’ Iliescu…

Mersul la piata a devenit un fel de hobby pentru mine si asta prin prisma faptului ca am ocazia sa ma delectez in fiecare weekend cu conversatiile oamenilor simpli, seci, dar pline de intelepciune pe alocuri. Astazi, strecurandu-ma printre multimea ce se inghesuia parca in amintirea vremurilor trecute sa cumpere 2 carnati si 150g de parizer, tocmai ce-l aud in spatele meu pe unul inalt ca bradu: “a lu’ Iliescuuuu, mai iei si restu’ mah?” Pe drumul de intoarcere acasa am tot stat si m-am gandit la ce s-o fi referit “muntele” ala de om: o fi oare perioada in care, pe fondul alegerilor locale, toti ne bagam si ne scoatem, mai putin intr-adevar ( vezi cazul din Dambovita…) , diverse in partidele care nu ne sunt pe plac si asta doar ca sa aratam inca o data ca involuam in loc sa facem exact contrariul sau pur si simplu a aparut o noua formulare a apelativului “comunistule”? Nu ca nu as fi de acord cu ultima parte, insa acum ma las usor pe partea “stanga”: se stie ca in judetul Arges partidul PSD ( a lu’ Iliescu… sic), a obtinut majoritatea covarsitoare batandu-i la fundu’ gol atat pe Boureanu cat si pe ceilalti pseudo-combatanti (la ce procente au obtinut cred ca nici rudele nu i-au votat asa ca nu-i pot numi “contracandidati”), rezulta astfel ca majoritatea de aici sunt “a lu’ Iliescu” ? Intr-un impuls de moment m-as ingrijora, insa nu o fac si asta pentru ca stiu ca cel putin aici nu s-a ales un partid ci o persoana, care, sa-mi fie cu iertare, a facut ceva pentru Pitesti. Pornind de la principiul “concurenta face diferenta” astept cu nerabdare sa se gaseasca si “contracandidatul” si nu niste anonimi ce vor sa faca treaba cu bata. Ma duc la bere acum, hai pa!

09
Iun
08

O barca de salvare…

Mi-am pus problema ce-ar putea face fiecare dintre noi pentru a fi mai bine? Cum am putea schimba imaginea pe care ne-am creat-o, mai mult sau mai putin voit, in intreaga Europa? Vad in ultima perioada niste spoturi “glumete” facute de francezi ce incearca (si mi se pare ca reusesc al naibii de bine desi ma doare cand spun acest lucru) sa caracterizeze romanul ca natie: cersetori, rromi cu lanturi uriase atarnand pe burtile goalese, saracie. De ce spun ca reusesc acest lucru? Pai pentru ca europeanul de rand nu are contact cu realitatea din Romania, pentru ca am permis sa se intample prea multe in primul rand la noi in gradina, pornind de la modul cum suntem prostiti in fata de alesii nostrii si pana la faptul ca nu stim deloc sa ne vindem “marfa buna” intelegand prin asta oamenii de cultura si de calitate pe care ii avem, intr-adevar raspanditi prin mai toate colturile lumii, dar asta nu din vina lor… Mai stiu ca ar trebui sa scapam de indiferenta cu care tratam ceea ce se intampla in jurul nostru si sa incepem o campanie serioasa de “romanizare”… Si pentru ca tocmai am ramas impresionat de modul cum nationala noastra a intonat imnul national inainte de meciul cu Franta, mai cred ca ar trebui sa ne trezim la realitate, sa avem mai multa demnitate, mandrie si sa avem taria sa penalizam orice lucru care atenteaza la originea noastra ca natie… Avem nevoie de o barca de salvare…

Salvamar




Despre autor

Top Clicks

  • Nimic

Flickr Photos

Untitled

Δ

Fibonacci Spiral

More Photos

Blog Stats

  • 3,028 hits