De ce in viata e important sa ai de unde alege?

Pentru cine a lecturat “Tata bogat, tata sarac” macar din curiozitatea pe care nu si-au manifestat-o in etapa adolescentei vis-a-vis de educatia financiara, si asta nu din cauza bietului elev sarguincios cu cosuri pe fata, ci in mare parte datorita eduatiei pe care a primit-o de la parinti, intelege in aceste momente ca sunt lucruri ce trebuiesc (trebuiau) deprinse in paralel cu lectiile pe care plictisiti, nervosi sau incapabili profesorii le predau la scoala.
De ceva vreme, mai exact de cand am inceput sa ne dam seama ca o hartie pe care scrie “inginer diplomat”, “economist”, “filolog” sau “scula pe bascula” valoareaza poate mai putin decat un bon de masa din moment ce capul nu reuseste sa sustina ceea ce e scris pe diploma buna de pus in rama din beciul blocului, realizam in sfarsit ca este important sa stii sa-ti faci un business plan daca vrei sa reusesti sau sa creezi un proiect in cazul in care stai cu fundul pe un scaun cald si confortabil de politician si-ti pui intrebarea ( asta daca te singhisesti) cam cum ai putea obtine fonduri europene sa mai pui si tu un bec pe strada sau sa astupi o groapa ( aia care ti-a iesit in cale aseara cand te duceai la vila ta aflata in constructie) sau chiar sa-ti finantezi mica ta afacere din aceste fonduri (sic).
Oare cati dintre noi nu am auzit inca de la frageda varsta ” pune mana pe carte si invata daca vrei sa devii cineva in viata” ? Problema a fost si ramane in continuare ca la scoala nu se invata despre cum sa faci bani. Pe langa integralele de ordin 3, pe care si le mai aduce aminte “lulu”, ce inveti tine de cultura generala si te formeaza ca om, insa nu te invata si “cum sa fii om.”
Cati dintre voi ati invatat de pe bancile scolii cum sa te descurci cand ai probleme financiare si cum sa reusesti mai departe pe acest plan?
Nu sustin aici ca scoala nu isi are rostul sau in educatia unui individ, ci vreau doar sa subliniez, ca din pacate nu s-au gasit inca solutii prin care sa deprinzi o educatie sanatoasa si din punct de vedere financiar. De aceea este foarte important ca in viata sa ai de unde alege, practic sa fii in postura de a-ti fi expuse doua viziuni total diferite despre viata din care tu sa poti alege numai ce este mai bun. Cei ce au aceasta posibilitate sunt cu siguranta niste oameni de succes pe plan financiar cel putin.

Inapoi la origini…

Sambata…ahhh in sfarsit liniste, relaxare, caldura…bereeeee. Pana te ridici din pat, iti faci deja planul cam pe unde sa tai frunze la caini, sa iei o gura de aer plina cu bere eventual si, de ce nu, poate inspiri cultura daca aceasta emana de undeva prin orasul tau, sau daca esti interesat in cele din urma.

Planurile fiind facute astfel inca de dimineata, iti faci siesta obisnuita (bine, nu pentru toti e obisnuita am vazut), iti savurezi cafeaua, mai tragi cu un ochi pe net si cu celalalt la ” MTV bikini weekend” si dupa ce iti termini treburile casei, iti pui fundul in masina si pleci la aer curat, plimbare, liniste… apoi mai vezi tu.

Intocmai s-a intamplat si astazi… Toate bune si frumoase pana in momentul in care am ajuns in cel mai renumit parc din Pitesti ( Trivale) unde deobicei lumea cauta umbra, aer curat si liniste. Abia ce am intrat in parc si un sunet strident si necrutator de zgomote manelare (caci n-as numi asa ceva in veci vecilor “muzica”) ce provenea de la ghereta, mi-a zburlit parul in cap si timpanele in urechi. Sincer nu am mai trait o astfel de experienta in acest loc… Deobicei aici stateai si tu ca omu’ cu prietena ( amanta, sotia) , mai o mangaiere, soapte, chestii … nu tagadam, tagadadam, tagadam, tagadadam…

Am fost surpins, cei drept, pentru ca in ultima perioada, putinii oameni mai “dezghetati” din orasul asta, si-au creat probabil impresia ca si mine de altfel ca lucrurile se indreapta incet, incet spre normal, spre civilizatie… Mi-am creat o falsa impresie si raman in continuare cu un gust amar.

Mi-as fi dorit ca, cel pe care pitestenii l-au reales sa le fie primar in continuare, sa inteleaga totusi ca modernizarea Pitestiului nu inseamna in nici un caz manelizarea acestui oras, per ansamblu frumos insa lipsit totusi de stralucire. Consider ca este direct responsabil de ceea ce am vazut astazi si asta datorita faptului ca parcul Trivale este un loc public, iar perturbarea linistii publice trebuie taxata lucru care nu s-a intamplat de vreme ce acesti “artisti” desavarsiti ai culturii muzicale romanesti si-au continuat recitalul cel putin pana cand am reusit sa scap nevatamat psihic din parc.

Mi s-a luat de toti “adevaratii” cu geaca de motor si pantofi cu ciucurasi, cu camasa de matase si adidasi asortati, cu mucii suflati in plina strada si lanturi uriase poleite in aur atarnand de gatul jegos… Romania e prea mica pentru voi, asa ca mergeti inapoi de unde ati venit: la origini.

Manastirea dintr-un lemn de la Francesti

Ieri, impreuna cu niste prieteni, impinsi parca de dorinta de nou, evadare si, de ce nu, revedere a unor locuri demult uitate in cotloanele mintii noastre, ne-am adunatara cu totii spre a porni spre o destinatie dinainte stabilita: Govora (Valcea). Trecand repede peste emotiile create de acesti schumacheri ai cimitirelor drumurilor noastre ce-si insusesc de fiecare data fiecare particica de drum fara nici cea mai mica importanta a sensului de mers, ajungem in fine la Baile Govora. Un loc superb de altfel privit din departare, dar deplorant atunci cand intorci capul spre cladirile fara suflete ce stau sa-si sfarme “batranetile” sub povara zecilor de ani trecuti. Abia in momentul in care privirea imi coboara peste vechea statiune in care mi-am petrecut cativa ani din copilarie imi dau seama ca timpul a trecut parca mult prea repede peste aceste locuri lasand “rani” adanci.

Plecam mai departe spre Horezu…insa pe drum, un semn ne calauzeste spre locul cel mai placut si minunat pe care l-am putut vizita in aceasta zi: Manastirea dintr-un lemn de la Francesti. Un loc cu o liniste si o frumusete tulburatoare ce te indeamna sa meditezi. La ce? Depinde de cat de departe te poate purta mintea-ti si asa obosita de grijile cotidiene. Depinde de limitele fiecaruia…

Odata intrat in bisericuta, istoria se revarsa peste tine si-ti trezeste dorinta de a afla cat mai multe despre aceste locuri. Icoane vechi pictate pe lemn impanzesc micul lacas si dezvaluie bogatia simplitatii oamenilor ce s-au perindat pe aici de-a lungul timpului.

Cuvinte n-am mai multe, insa daca manastirea dintr-un lemn este in drumul vostru nu ezitati sa va desfatati cu cateva momente de liniste si aer curat.

Inviorarea de dimineata…

E duminica, vorba aceea te trezesti ( sau te scoli, depinde de circumstante ) si tu ca omu’ linistit, si dintr-o greseala mai mult sau mai putin voita, mana ce cauta telecomanda TV-ului inca de cand mintea ta mai zabovea pe taramul viselor o apasa la nimereala vrand parca sa te readuca pe pamant. Mijesti ochii printre perne si cauti sa gasesti butonul cu volumul ( caci a ramas pe “tare” de acum doua zile de cand ai urlat ca nebunu’ la golul lui Mutu). Pana te dezmeticesti tu se duc stirile sportive si meteo ( poate cele mai interesante) si se reiau cele “normale”. Redau putin din titlurile din aceasta dimineata vazute pe sticla (care se repeta de altfel sub o alta formulare in orice zi) ce m-au inviorat pur si simplu si mi-au dat chef de viata: “Ucis cu sange rece”, “Criminalul recunoaste ca si-a ucis victima”, “2 morti si 3 raniti” si lista ar fi putut continua daca nu m-as fi repezit sa dau pe un alt canal mai normal. Ajung pe M6… Alta mancare de peste aici, poate si fiindca au o alta cultura vis-a-vis de cum sa-ti incepi diminetile: muzica, voie buna, bancuri… lucruri simple, dar care iti schimba total optica asupra vietii. Si asta nu inseamna ca ei nu au subiecte “educationale” cum avem noi, ci se gandesc cred mai mult la ce influenta poate avea acest gen de stiri asupra unui adolescent aflat la varsta tembelismului decat la cati gura casca le cresc lor audienta.

S-a discutat de atatea ori despre aceste stiri “senzationale” asa ca nu are rost sa mai fac si eu teoria apei calde… Ma duc sa-mi fac o cafea…

A lu’ Iliescu…

Mersul la piata a devenit un fel de hobby pentru mine si asta prin prisma faptului ca am ocazia sa ma delectez in fiecare weekend cu conversatiile oamenilor simpli, seci, dar pline de intelepciune pe alocuri. Astazi, strecurandu-ma printre multimea ce se inghesuia parca in amintirea vremurilor trecute sa cumpere 2 carnati si 150g de parizer, tocmai ce-l aud in spatele meu pe unul inalt ca bradu: “a lu’ Iliescuuuu, mai iei si restu’ mah?” Pe drumul de intoarcere acasa am tot stat si m-am gandit la ce s-o fi referit “muntele” ala de om: o fi oare perioada in care, pe fondul alegerilor locale, toti ne bagam si ne scoatem, mai putin intr-adevar ( vezi cazul din Dambovita…) , diverse in partidele care nu ne sunt pe plac si asta doar ca sa aratam inca o data ca involuam in loc sa facem exact contrariul sau pur si simplu a aparut o noua formulare a apelativului “comunistule”? Nu ca nu as fi de acord cu ultima parte, insa acum ma las usor pe partea “stanga”: se stie ca in judetul Arges partidul PSD ( a lu’ Iliescu… sic), a obtinut majoritatea covarsitoare batandu-i la fundu’ gol atat pe Boureanu cat si pe ceilalti pseudo-combatanti (la ce procente au obtinut cred ca nici rudele nu i-au votat asa ca nu-i pot numi “contracandidati”), rezulta astfel ca majoritatea de aici sunt “a lu’ Iliescu” ? Intr-un impuls de moment m-as ingrijora, insa nu o fac si asta pentru ca stiu ca cel putin aici nu s-a ales un partid ci o persoana, care, sa-mi fie cu iertare, a facut ceva pentru Pitesti. Pornind de la principiul “concurenta face diferenta” astept cu nerabdare sa se gaseasca si “contracandidatul” si nu niste anonimi ce vor sa faca treaba cu bata. Ma duc la bere acum, hai pa!